Cand vorbim despre adevar nu ne ramane decat sa dam buzna in norii mintii si sa ne lasam acaparati de tot ceea ce inseamna abstract real. Petre Tutea spunea despre adevar urmatoarele in cartea sa cu cele 322 de vorbe memorabile:
<<Se spune ca intelectul e dat omului ca sa cunoasca adevarul. Intelectul e dat omului, dupa parerea mea, nu ca sa cunoasca adevarul, ci ca sa primeasca adevarul. Tot ce teoretic este just este practic necesarmente just. Nu si invers, ca oamenii au practici sinistre in istorie. Am avut revelatia ca in afara de Dumnezeu nu exista adevar. Mai multe adevaruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu niciun adevar. Iar daca adevarul este unul singur, fiind transcendent in esenta, sediul lui nu e nici in stiinta, nici in filosofie, nici in arta. Si cand un filosof, un om de stiinta sau un artist sunt religiosi, atunci ei nu se mai disting de o baba murdara pe picioare care se roaga Maicii Domnului. Acum, mai la batranete, pot sa spun ca fara Dumnezeu si fara nemurire nu exista adevar.>>
Petre Tutea a fost nu numai o personalitate remarcabila insa si un exemplu de umanitate pura, mai exact, el cat si Emil Coran au fost printre cei care au aratat cat de mult isi pune batranetea cat si viata, accentul asupra gandirii. Iar cum petre Tutea zicea in felul urmator:
<<Nu pot evita neplacerile batranetii si nu ma pot supara pe Dumnezeu ca m-a tinut pana la aproape 90 de ani. Insa batranii au o supapa foarte inteleapta: au dreptul la nerusinare. O nerusinare nelimitata. Cand ma gandesc la suferintele batranetii, imi dau seama ca in natura asta oarba cel mai mare geniu este geniul mortii. >>
Cel mai probabil toti batranii sunt constienti in ziua de azi de aceasta permisiune la nerusinare. Altfel nu-i explic de ce in toata splendoarea lor stau legati unii de altii si aglomereaza tramvaie fara noima, autobuze, largesc cozile la piete si subtiaza bugetul statului…
