Ea este un copil, unul mic si simpatic. Un copil dulce cum altul nu poate fi. Acest copil face mereu nazbatii dar tot incerc si ma intreb mereu “oare ce o fi in capul ei acum”. Are doar doi ani si nu prea zice multe cu vorbele insa faptele spun totul. Deci cum vad eu lumea prin ochii, cum cred ca intelege mediul care o inconjoara? E cam complicat de explicat insa incerc.
Cred ca atunci cand iese afara si se uita pe cer crede ca cerul e o perdea, daca e noapte felinarele sunt una cu stelele si daca vede o lumina mai aprinsa aceea e luna, desi ea e o luna artificiala. Daca sta in casa, camera ei e ca si o jungla in care ea e stapana si numai ea poate sa ia decizii si sa faca legea. Cand vin oameni straini in casa i se pare ca acestia sunt intrusi si trebuie eliminati prin tipete. Cand vin copii la ea i se pare ca ei sunt jucarii si ca totul luat ca atare. Adica sa se joace cu toti ca si cu niste papusi de plastic, care nu simt durerea. Cand mananca i se pare ca mancarea e o plastilina ce trebuie deformata in toate felurile. Si multe altele.
Totusi cand vine vorba de sentimente cred ca potentialul ei il depaseste pe cel al unui om trecut prin viata. Acuma sincer, nu stiu zau cum poate exista atat sensibilitate in sufletul unui copil de numai doi ani. Totusi aici vad lumea prin ochii ei, aici vad ca oamenii sunt buni sau rai, nu exista cale de mijloc, aici imi dau seama ca unii oameni sunt facuti ca sa profiti de ai daca iti aduc beneficii, cat si daca iti ofera ceva in schimb. Prin ochii ei insa apar mai multe lumini, mai multe sperante, mai multe vise. Si cum se uita asa cateodata pierduta cred ca in mintea ei se desifreaza i galaxie intreaga si ca singurii care au acces acolo sunt spiridusii ce aduc multe bomboane. E fenomenal un copil de doi ani si simpla lui prezenta te incanta si te face sa uiti de toate grijile pamantului.
Cred ca atunci cand iese afara si se uita pe cer crede ca cerul e o perdea, daca e noapte felinarele sunt una cu stelele si daca vede o lumina mai aprinsa aceea e luna, desi ea e o luna artificiala. Daca sta in casa, camera ei e ca si o jungla in care ea e stapana si numai ea poate sa ia decizii si sa faca legea. Cand vin oameni straini in casa i se pare ca acestia sunt intrusi si trebuie eliminati prin tipete. Cand vin copii la ea i se pare ca ei sunt jucarii si ca totul luat ca atare. Adica sa se joace cu toti ca si cu niste papusi de plastic, care nu simt durerea. Cand mananca i se pare ca mancarea e o plastilina ce trebuie deformata in toate felurile. Si multe altele.
Totusi cand vine vorba de sentimente cred ca potentialul ei il depaseste pe cel al unui om trecut prin viata. Acuma sincer, nu stiu zau cum poate exista atat sensibilitate in sufletul unui copil de numai doi ani. Totusi aici vad lumea prin ochii ei, aici vad ca oamenii sunt buni sau rai, nu exista cale de mijloc, aici imi dau seama ca unii oameni sunt facuti ca sa profiti de ai daca iti aduc beneficii, cat si daca iti ofera ceva in schimb. Prin ochii ei insa apar mai multe lumini, mai multe sperante, mai multe vise. Si cum se uita asa cateodata pierduta cred ca in mintea ei se desifreaza i galaxie intreaga si ca singurii care au acces acolo sunt spiridusii ce aduc multe bomboane. E fenomenal un copil de doi ani si simpla lui prezenta te incanta si te face sa uiti de toate grijile pamantului.
