Randuri de cuvinte rostite într-o încăpere în care zac pe scaune vreo cinci studenți încotoșmănați.
Specialistul în social media de la facultate enunță sacadat din nou aceleași cuvinte: Scrieți pe blog! Scrieți constant! Blank Creierul meu face o paranteză, ancorându-se în amintiri.
Neuronii proapăt conectați într-o nouă formațiune îmi șoptesc prin vocea contiinței: Scrieți băieți, numai scrieți!. Sunt cuvintele instigatoare ale lui Ion Heliade Rădulescu prin care își încuraja scriitorii să creeze articole pentru revista Dacia Literară. Asemănarea îmi stârnește un zâmbet. Zâmbesc.
Îmi simt piciorul drept amorțit. Hotărăsc să mi le întind pe unul
dintre zecile de scaune libere din încăpere. Mă-nfășor în fularul
morcoviu, îmi bag mâinile în buzunare și ascult.
Profesorul gesticulează persuasiv. Își descheie primul nasture de la
cămașa în carouri și își sufleca manșetele. E clar, îmi zic. Nu se lasă
bătut.
În 1800 (perioada în care erau rostite cuvinetele lui Rădulescu) și acum, 200 de ani mai târziu, scriitorii experimentează writer’s block.
Și atunci, și acum este prin preajmă un specialist, un individ cu mai
multă experiență, care vrea să scoată cuvintele din capul tău.
Ce s-a schimbat la scriitori din 1800 până acum? Cu ce s-au schimbat oamenii?
Ecuația implică doar oamenii, nu și canalele, mediile și tehnologia.
Astea-s detaliile care, pare-mi-se, au devenit esențialul, iar oamenii o anexă a tehnologiei.
Pentru writers with writer’s block un cântecel.
