Momentele magice se petrec acasa

Un lucru l-am inteles sigur de cand m-am maturizat: ca cele mai frumoase momente se petrec tocmai in mediul de care, odata ce ajungem la pubertate si suntem al naibii de dificili, vrem sa scapam odata ca sa “iesim in lume.” Nu stiu cati oameni chiar devin constienti de acest lucru insa, inevitabil, cu totii realizam ca cele mai profunde amintiri sunt inca din perioada in care nu treceam granitele invizibile ale cartierului nsotru fara un om mare alaturi.

Pentru mine, cel mai frumos moment al copilariei, cea mai profunda si minunata amintire a avut loc cand aveam nu mai mult de patru ani. Este una din putinele intamplari pe care mi le amintesc extrem de detaliat din acea vreme, alaturi de altele ceva mai putin placute. Eram in curtea casei alor mei si ma jucam de-a prinselea cu mama prin curte. Soarele era la apus si totul parea a fi magic, intre libelule, albine si insecte care pluteau alaturi de puful papadiilor care deja se trecusera. Si noi ne fugaream intre straturile de rosii si castraveti. Apoi a aparut si tata din casa. Venea spre noi si eu credeam ca, din nou, voi fi martora unor certuri lipsite de sens intre el si mama. Deja ma intristam si, pe de-o parte, ma si speriam la gandul scandalului care urmeaza. N-ar fi prima oara. Stiam cum ar decurge. Totusi, iata un tata cu zambetul pe buze pasind prin iarba catre mama si pupand-o pe obraz dupa ce s-a uitat la ea cateva momente. Si s-a uitat cu drag. Parca am si simtit confuzia si bucuria mamei la acest gest neasteptat.

Am inceput sa ne jucam toti trei de-a prinselea. Si, intr-un moment in care ma ascundeam printre rasaduri, l-am zarit pe tata prinzand-o pe mama si luand-o in brate de la spate. Amandoi radeau. Iar eu lacrimam la acest moment care, pana in momentul de fata, este cea mai pretioasa amintire din cate am.