Politistii au scocorit prin hirtiile mele si se pare ca au gasit ceva. N-au avut ordin de perchezitie, l-au luat dupa aceea, iar acum ma cauta. O fac formal, de ochii lumii, stiu, desigur, ca am dezertat, ca ma ascund, dar ei ma cauta acasa. Imi trimit avocatul sa lamureasca lucrurile in instanta.
- Onorata instanta, pledeaza el in fata unor judecatoare indiferente, care-si pilesc unghiile, am fost imputernicit sa resping toate concluziile procurorului. Rechizitorul i se pare clientului meu tendentios, indoielinic, de prost gust, chiar mediocru, este o denaturare a adevarului, as adauga eu, cu multe greseli de gramatica, de logica, de incadrare, de tot ce vreti! Solicit sa-l respingeti!
Judecatoarea de sedinta renunta pentru o clipa la rotunjirea unghiilor.
- Asta-i tot ce ai de spus!
- Nu cred ca mai este ceva de spus! i-o intoarce avocatul.
- Foarte bine, zice judecatoarea. Cauza ramine in pronuntare!
Nu mult dupa aceea, aflu, tot de la avocat, ca sunt condamnat la zece ani de inchisoare, cu executare, pentru nimic. In lipsa. Hotarirea instantei nu ma surprinde. Oricum, nu ma poate atinge. In schimb, imi intareste convingerea ca nu am gresit si ca nu gresesc in ceea ce fac. Sistemul acesta, obtuz si ranchinuos, nu iarta. Nu tolereaza iesirea din rind. Sau in afara rindului.
- Te vor hartui toata viata! imi spune avocatul la telefon. Urmeaza familia, prietenii, cunoscutii!
Ii vor aresta pe toti. Nu-ti mai spun ca si zilele mele sunt numarate. Citeodata ma bate gindul sa evadez si eu! Dracului s-o ia de viata!
Avocatul ma tine de vorba, la cerere Politiei, probabil, ca sa depisteze de unde vorbesc. Nu-l mai ascult. Este si el un om al sistemului. Ca toti ceilalti. Asa haituit, urit, renegat ma simt infinit mai liberi de cit sint sau vor fi ei vreodata.
