Epoca de Aur este varsta inocentei si a beatitudinii; pacatul si tragedia vin numai daca se incearca sa se treaca dincolo de aceste granite, in cautarea ''infinitului". Intr-una din scrisorile adresate studentilor sai, Marc Edmund Jones scrie: „Nu exista iluzie care sa pericliteze cresterea spirituala a cautactorului ca aceea a ideii ca infinitatea este ceva care trebuie cautat si intr-un fel castigat. . . Infinitatea este un concept al unei minti finite, de a ajunge la ceva ce nu este, iar finitudinea este o necesitate pentru realizarea infinitaiii, oricat de paradoxal ar parea.
Teama este infinita, exact dupa cum iubirea este infinita. Ura este infinita, deoarece este o minciuna sau o capitulare a unui suflet in fata imoralitatii; insa divinitatea este finita, adica definita. Nemarginirea totala este total necunoscuta, intregul definit este cunoscutul absolut. Dumnezeu era finit fata de Isus - Tatal sau. Divinitatea este finita fata de discipolul care cunoaste prin legatura spirituala restrictia initiala a fantei sale. Pavel isi spunea „sclav" al unui stapan nemuritor si, in aceasta Jegaturla spirituala de tip sclavagist", el devine in acelasi mod o persona-litaic adevarata sau nemuritoare. Realitatea este finita, niciodata. infinit castigatac. Cautarea realitatii inseamna intr-adevar cautarea absolutului finit. Aceasta ne duce cu usurinta la revolutia pe care Einstein a realizat-o in domeniul fizicii moderne, declarand universul fara granite, dar limitat. De la aceasta afirmatie matematica, stiinta moderna a inceput sa lucreze cu universul luat ca un intreg - si, de asemenea, cu atomul Iuat ca un intreg, compus din parti foarte distincte - ceea ce duce in directia holismului. Dar am pune serios sub semnul intrebarit cateva din ideile filozofice implicate in teoria generalizata a lui Einstein. Am spune, de exemplu, ca spatiul este nelimitat deoarece spatiul lucreaza cu extensia cauzala a elementelor, a partilor care trebuie sa fie. si nu exista limita in ce priveste numarul posibil si relatiile dintre elemente.
Insa timpul este limitat pentru ca este domeniul formarii intregurilor, in care totalitatea sau individualitatea este, prin definitie limitata. Timpul, abstract vorbind, este Ciclul. Este „Cercul Totalitatii", inelul mitologic-astrologic al lui Saturn. Deci, ceea ce face ca spatiul-timp sa fie limitat este factorul timp. Timpul infinit e o absurditate. Eternitatea nu inseamna timp infinit, ci un imens ciclu de timp, sau un eon. Mistic vorbind, este totalitatea oricarui ciclu. In filozofia gnostica, un Eon nu este doar un ciclu de timp, ci o constiinta divina sau o fiinta cosmica - un intreg cosmic. Aceasta se aplica oricarui ciclu, oricat de mic ar fi. Un moment este un eon, in sensul ca este atat o unitate de timp, cat si un suflet - sau matricea formatoare a unui numar de intreguri care isi ating apoi totalitatea. Referitor la ceea ce este numit „Sine universal", acesta nu inseamna un Sine infinit ci, dimpotriva, un Sine care atinge starea perfecta in fiecare „cuanta a duratei", in fiecare adica intregul care este intreg in si prin flecare din cele mai scurte momente, fara nici o pauza imaginabfia in sinele profund. Poate fi cel mai mic din cel mic, sau cel mai vast din cel vast. Dimensiunile nu conteaza pentru ca apartin domeniului spatial. Nu conteaza nici daca intregul are un numar mic sau foarte mare de parti. Numarul de parti sau gradul de extindere in dimensiuni nu apartine domeniului totalitatii sau timpului, ci iluziei lui plus si minus, iluziei logicii si cauzalitatii intelectuale. Fiinta este un intreg potential in fiecare moment. Finta suprema este „Cel care e pe deplin intreg" in fiecare moment, necunoscand dezintegrarea, adica moartea; a carui durata de timp este atat de plina de totalitati neintrerupte, incat este deopotriva cel mai mic din ce-i mic, si cel mai vast din ce-i vast.