Pana sa intru mai amanunt cu analiza mea pur personala, vreau sa va povestesc o intamplare, pentru a avea un punct de plecare concret. Se facea ca un el, care facea parte dintr-un cerc de prieteni comuni, m-a vazut si i-am picat cu tronc. Cum se face in era digitala, ne-am “imprietenit” pe Facebook, unde am si inceput sa discutam, discutiile fiind initiate doar de el si fac aceasta precizare pentru a arata ca domnul chiar era interesat de mine. La inceput, eu nu eram deloc, insa dupa cateva discutii purtate pe Facebook si vreo doua la telefon, a inceput sa-mi suscite interesul, fiind un barbat foarte educat, foarte inteligent si extrem de interesant. Ne-am vazut abia dupa o luna de purtat discutii diverse pe internet sau la telefon, dar nu pentru ca nu ma invita in oras sau pentru ca eu refuzam sistematic, ci pentru simplul fapt ca eu ma mutasem de ceva timp in alt oras.
Astrele s-au aliniat intr-un final si am reusit sa intalnim. Galant, dragut, atent, destept, ce mai, intalnirea decurgea din ce in ce mai bine si imi dadeam seama ca avem multe in comun. Vine insa momentul notei de plata, care insuma preturile a doua sucuri, deci o nimica toata, iar domnul face gestul de a-si plati doar partea lui. Pentru mine, acest gest a fost ca o mare bila neagra, atat de mare, ca le-a acoperit de tot pe toate celelalte bile albe. A doua intalnire nu a mai avut loc.
Acum, am discutat despre asta deopotriva cu barbati si femei si evident ca parerile sunt impartite. Unii spun ca nu e nimic ciudat si cu atat mai putin nu e ceva pentru care sa nu te mai intalnesti cu o persoana, altii, dimpotriva, ca este un gest de lipsa de respect.
Eu le-am explicat tuturor pozitia mea - eu cred ca incet, incet, incepem sa ne pierdem identitatea de barbat sau femeie. Toata lupta pentru egalitatea intre sexe a avut, pana la un punct, un rost si rezultate pozitive. Insa, multi dintre noi uitam un lucru esential - ca prin natura noastra, nu suntem la fel, nu suntem perfect egali si nici nu avem cum sa fim si nici nu cred ca ar trebui sa ne propunem asta.
Sustin egalitatea intre sexe cand vine vorba de profesie, dar cand vorbim de relatii amoroase, de seductie, mi se pare periculos sa pretindem aceasta egalitate, pentru ca riscam sa ne confundam cu identitatea barbatului si el cu cea a femeii. Noi, femeile ar trebui sa luptam pentru pastrarea feminitatii si pentru pastrarea a tot ce presupune feminitate, iar barbatii, la fel. Asta inseamna ca un barbat trebuie sa fie cel seducator, iar femeia cea sedusa. Iar din procesul de seductie face parte si comportamentul din prima, primele intalniri, in care mi se pare barbateste ca el sa ii plateasca ei. Ea, pe de alta parte, ar trebui sa inteleaga ca acest gest din partea lui nu o pozitioneaza pe o treapta inferioara, de femeie slaba, materialista sau intretinuta, ci acceptul ei inseamna si acceptul jocului de seductie si acceptul seducatorului ei.
Nu imi doresc sa fiu o femeie intretinuta de barbatul meu, dar imi doresc un barbat care sa faca gestul de a ma scoate la masa sau la o intalnire si de a-si asuma pe de-a-ntregul tot ceea ce presupune asta.
Tendinta barbatilor de deveni femei, asa cum am spus in titlu, este o tendinta care se manifesta intr-un singur sens - devin “femei” atunci cand vine vorba de relatie si vor sa fie cuceriti, sedusi, cu tot tacamul, insa isi pastreaza inca orgoliul de barbat atunci cand vine vorba de recunoaste ca le place aceasta postura. Cati barbati nu sunt intretinuti de partenerele lor, cati nu spun: eu nu vreau sa platesc femeii, daca ma place bine, daca nu, vor fi altele la rand? Sunt convinsa ca fiecare dintre voi cunoasteti un astfel de barbat. Dar cati nu spun, atunci cand nu le mai convine noua postura, clar si raspicat ca el e barbat?
Repet, este o perceptie pur personala, care nu se bazeaza pe studii sau date concrete, dar as fi curioasa sa stiu daca cei care avem aceasta perceptie suntem intr-un numar foarte mic, sau dimpotriva, e o perceptie care va putea fi sustinuta, in scurt timp, si de date concrete.
