Toti trecem prin povesti de dragoste si ura, mai intense sau mai domoale, pana ajungem sa ne gasim "jumatatea".
Si
daca tot am adus vorba despre asta, te-ai simtit vreodata incompleta?
Ai avut senzatia ca iti lipseste o mana, un picior, inima sau alte
organe? De unde ideea partenerului vazut ca "o jumatate"?
Este
adevarat ca semnul universal al dragostei consta de fapt in doua inimi
alaturate, dar de la asta si pana la generalizarea cu jumatatile de
oameni, morbida, dupa parerea mea, este drum lung. Dragilor, fiecare
dintre noi este complet, intreg si unii chiar functioneaza la parametrii
normali, iar un partener este doar o alta fiinta completa si intreaga,
dispusa sa te suporte si sa munceasca pe branci alaturi de tine pentru a
plati creditele la casa si la masina. Cam atat cu jumatatea.
Inchei
aici paranteza si revin la mersul relatiilor. In ultima vreme am
senzatia ca stramosii nostri stiau ce fac atunci cand incheiau
casatorii aranjate de catre parinti. Spre deosebire de noi, care nu prea
stim ce facem atunci cand ne imprietenim cu diverse si diversi pe
retelele de socializare si tot singuri ramanem, ca dovada rata crescuta a
divorturilor.
Ia sa ne gandim: sa zicem ca erai un cavaler ajuns
la varsta insuratului. Buun! Taica-tu incepea sa caute o tanara
potrivita, batea palma cu tatal gagicai si in maxim o luna erai barbat
insurat. Simplu, fara batai de cap.
A, esti fata? Cam tot la fel
mergea treaba, numai ca taticu' se asigura ca viitorul tau sot avea
potenta financiara. Evident, asta venea la pachet cu niste ani in plus,
riscul afacerii.
Cu alte cuvinte, tinerele erau casatorite cu
barbati in putere, capabili sa le intretina. Neajunsurile veneau din
punct de vedere al atractiei, aspectului fizic si compatibilitatii
dintre cei doi, dar ambii soti isi puteau ineca amarul cheltuind si
ingrijindu-si copiii. Si cat ai clipi, viata intra in ultimul patrar si
totul se sfarsea.
Putini ramaneau singuri. Spre deosebire de zilele dominate de social media, cand toti suntem "forever alone".
Daca
fiecare decada a avut boala ei, se pare ca urmatorii ani vor fi
dominati de boala singuratatii. Relatiile interumane au devenit
virtuale, ca si identitatile, ceea ce ii da oricui posibilitatea sa-si
creeze o imagine perfecta, o lume doar a sa.
Prietenii vor sa ne
vada fericiti, familia vrea sa ne vada fericiti, colegii si seful vor sa
ne vada fericiti, asa ca le aratam o imagine fericita pe Facebook, o
reflexie distorsionata a realitatii crude.
