Desi uitarea e vitala in unele momente, mai bine nu te scufunzi ci sapi in viitor o forma de speranta care te poate sustrage trecutului. sa traiesti din amintiri te tine mereu flamand si plin de nestiinta, neimplinit si absurd cuprinzand sensul vietii in bratele goale, intinse catre nicaieri, cand poate aveai sansa sa strangi in ele farama de iubire moarta, captiva intr-o secunda a noptii de noiembrie.
O, dulce noiembrie, ca-n filmul vietii mele, am zburat pana la stele si ti-am atins chipul fara vorbe, fara prea multe priviri si fara strigate de disperare. totul a mers gradat si totul s-a scufundat in noi, in noi doi, cei care am devenit eroi, plini de iubire si goi. cuvintele mutesc iar patima devine tot mai violenta si trimite prin noi ganduri si imagini poate neimplinite, noi nu putem vorbi, n-avem nevoie de cuvinte, suntem doar doua suflete ce trebuie intregite, devenite mute, fara regrete, iar tu cel ce arma ti-o scoti in fata mea, atingi usor obrazul plin de ravna si incerci sa ma scufunzi in uitare.
Un moment pierdut in negura cetii, am devenit izvorul plin de viata al tineretii si odata cu tine am tras draperia peste tot ce vrea sa fie sensul vietii. eu nu m-am speriat, doar tu erai cel mai sedat si voiam sa te pastrez un veac la sanul meu sa vad cum devii un dumnezeu ce nu are nevoie de cuvinte, nici macar de priviri prea stridente. noi ne-am lovit doar in imaginatie si am creat o noapte plina de senzatie si asa am rezistat ispitei de a ne cunoaste prea bine.
Asa cum spuneam: nu cred in iubire, nu cred in ura, refuz tot ce ma face sa simt legaturi si resping tot ce inseamna compromis. aici resping totul si aprob doar clipa. aici refuz pana si placerile iadului in care ma scufunzi si aprob doar iluzia. iluzia ca noi ne-am unit. iluzia ca tot ce poate sa-nsemne iubire intre doua suflete straine, puritate si nevoia de a fi unul in altul s-a transformat pentru cateva secunde in ceea ce tu ai devenit in mine.
Eu - copillul timid, cu un trup perfid, cu ganduri macabre, eu - copilul care zgarie norii si viseaza la praful de ciocolata din buzele tale. eu - copilul, am fost centrul universului tau unde toti norii s-au adunat ca sa ne tina de umbra si unde poate ti-a fost frica
Eu te-am pastrat acolo unde meriti sa fii, departe de ochii lumii, unde sufletul tau poate fi nivelat perfect cu al meu si vreau sa fiu si eu straina, o straina anonima, care dintr-o data este anonima de care stie toata lumea!
Daca timpul s-ar opri ce frumos ar fi de m-ar prinde in aer....
O, dulce noiembrie, ca-n filmul vietii mele, am zburat pana la stele si ti-am atins chipul fara vorbe, fara prea multe priviri si fara strigate de disperare. totul a mers gradat si totul s-a scufundat in noi, in noi doi, cei care am devenit eroi, plini de iubire si goi. cuvintele mutesc iar patima devine tot mai violenta si trimite prin noi ganduri si imagini poate neimplinite, noi nu putem vorbi, n-avem nevoie de cuvinte, suntem doar doua suflete ce trebuie intregite, devenite mute, fara regrete, iar tu cel ce arma ti-o scoti in fata mea, atingi usor obrazul plin de ravna si incerci sa ma scufunzi in uitare.
Un moment pierdut in negura cetii, am devenit izvorul plin de viata al tineretii si odata cu tine am tras draperia peste tot ce vrea sa fie sensul vietii. eu nu m-am speriat, doar tu erai cel mai sedat si voiam sa te pastrez un veac la sanul meu sa vad cum devii un dumnezeu ce nu are nevoie de cuvinte, nici macar de priviri prea stridente. noi ne-am lovit doar in imaginatie si am creat o noapte plina de senzatie si asa am rezistat ispitei de a ne cunoaste prea bine.
Asa cum spuneam: nu cred in iubire, nu cred in ura, refuz tot ce ma face sa simt legaturi si resping tot ce inseamna compromis. aici resping totul si aprob doar clipa. aici refuz pana si placerile iadului in care ma scufunzi si aprob doar iluzia. iluzia ca noi ne-am unit. iluzia ca tot ce poate sa-nsemne iubire intre doua suflete straine, puritate si nevoia de a fi unul in altul s-a transformat pentru cateva secunde in ceea ce tu ai devenit in mine.
Eu - copillul timid, cu un trup perfid, cu ganduri macabre, eu - copilul care zgarie norii si viseaza la praful de ciocolata din buzele tale. eu - copilul, am fost centrul universului tau unde toti norii s-au adunat ca sa ne tina de umbra si unde poate ti-a fost frica
Eu te-am pastrat acolo unde meriti sa fii, departe de ochii lumii, unde sufletul tau poate fi nivelat perfect cu al meu si vreau sa fiu si eu straina, o straina anonima, care dintr-o data este anonima de care stie toata lumea!
Daca timpul s-ar opri ce frumos ar fi de m-ar prinde in aer....
